Vizer aduce tineri!

Vizer aduce tineri!
  • Publicat:
  • Actualizat:

La negocierile cu Borcea, președintele Federației Internaționale de Judo a propus numele unui antrenor italian și direcționarea mai multor fotbaliști tineri spre „Ștefan cel Mare”. Cristi Borcea încearcă să-l convingă pe bunul său prieten, Marius Vizer să vină în “Ștefan cel Mare”. Apropiat al clubului, președintele Federației Internaționale de Judo a discutat în mai multe rânduri, atât cu președintele executiv cât și cu alți acționari despre această posibilitate, iar după ratarea obiectivului, Vizer a fost consultat și chiar a venit cu soluții, atât pentru banca tehnică, cât și pentru lotul de jucători.

L-a propus pe Dario Bonetti

Imediat după ce roș-albii au ratat titlul, șefii au început să caute un înlocuitor pentru Mircea Rednic. Vizer le-a propus un antrenor italian. Este vorba de Dario Bonetti, fost jucător la Roma, Milan și Juventus. În trecut, Bonetti a antrenat la Sopron, echipă care a fost patronată de șeful mondial al judo-ului. CV-ul antrenorului nu i-a satisfăcut pe acționari și nu s-a mers mai departe. Ieri, șeful de la Liberty a spus că este de acord cu varianta Ioan Ovidiu Sabău.

Vine cu juniori de valoare

Dacă Vizer va ajunge la Dinamo se va ști cu siguranță după ședința Consiliului de Administrație. În acest moment sunt unii acționari care nu își mai doresc șă continue, iar Vizer ar putea lua locul unuia dintre cei care se vor retrage. Dacă se va întâmpla acest lucru,  clubul va câștiga foarte mulți tineri de valoare, Vizer deținând drepturile federative ale unor juniori care au jucat în campionatele din Anglia și Italia.

“Copiii” lui Vizer

Andrei Coroian – născut 1991,  a jucat la Brescia Primavera și a dat probe la Real Madrid

Alexandru Florean – născut 1992,  a jucat la Brescia Primavera și a dat probe la Manchester City

Madălin Popa – 1992 – a fost in probe la Fiorentina

Balint Bajner – 1991- joacă în present la West Ham
 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×